www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Prevenire și control boli transmisibile Știri Infecțiile respiratorii acute și gripa - 29.04.2019 - 05.05.2019

Infecțiile respiratorii acute și gripa - 29.04.2019 - 05.05.2019

In saptamana 29.04-05.05.2019 de supraveghere epidemiologica numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (IACRS) a fost de 539, cu un numar de 42 internari, marcand o tendinta de scadere față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (1.142 cazuri cu 23 bolnavi internati). Numarul de pneumonii raportate, in scadere, a fost de 162 cu un numar de 76 internari (fata de 272 cu 84 internari saptamana precedenta). 

Scaderea accentuata a cazurilor de infecții respiratorii acute si de pneumonii raportate se explica si datorita prezentarii unui numar mai mic de pacienti la medicii de familie din cauza zilelor libere din saptamana 29.04-05.05.2019.

Din analiza pe grupe de varsta se constata ca, ratele de incidenta cele mai crescute pentru IACRS si pneumonie se inregistreaza la grupele de varsta 0-1 ani, 2-4 ani și peste 65 ani. Pentru a patra saptamana consecutiv nu s-a inregistrat ninciun caz de gripa pe teritoriul judetului Neamt.

Precizam faptul ca in acest sezon de supraveghere epidemiologica a infectiilor respiratorii acute, pneumoniilor si gripei s-au raportat pe teritoriul judetului un numar de 188 cazuri clinice compatibile cu diagnosticul de gripa, cu forme usoare si medii de boala. 

Nu s-au recoltat probe pentru cazuri clinice compatibile cu diagnosticul de gripa. În sezonul gripal 2018-2019 s-au administrat 35.800 doze de vaccin antigripal, cu vaccin distribuit gratuit de catre Ministerul Sănătății. In cabinetele medicilor de familie si la nivelul DSP Neamt nu mai sunt in stoc doze de vaccin gripal.

Facem apel către populație pentru aplicarea cu rigurozitate a recomandărilor specialiștilor pentru evitarea îmbolnăvirilor și a răspândirii virusului gripal:

  • consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
  • izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
  • evitarea aglomeraţiilor;
  • evitarea contactului cu persoanele bolnave;
  • păstrarea distanţei (cel puţin 1 metru) faţă de persoanele bolnave care tuşesc sau strănută;
  • respectarea etichetei tusei si strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului, aruncarea batistelor de unică folosinţă la coşul de gunoi după utilizare);
  • spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tuşim, ne suflăm nasul şi înainte de a mânca, în vederea reducerii răspândirii virusului;
  • creşterea rezistenţei generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume);
  • aerisirea încăperilor (săli de clasă, dormitoare);
  • îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului;
  • evitarea staţionării în frig timp îndelungat;
  • purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mânuși, halate) de către vizitatori şi personalul medical;
  • triajul epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie;
  • continuarea vaccinării antigripale.

Avertizăm populația că antibioticele nu se utilizează în cazul gripei și recomandăm evitarea automedicației.

În cazul apariției simptomelor de boală, se recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării și instituirii tratamentului corect.

 

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică Neamț.