1 decembrie 2011– ZIUA MONDIALA ANTISIDA
De la sfârşitul anilor ’80 SIDA a devenit “boala secolului XX”- însoţită de legende, zvonuri, prejudecăţi şi temeri. Statisticile mondiale arată că peste 12 milioane de oameni bolnavi de SIDA au murit până în prezent, iar numărul total al persoanelor afectate de infecţia cu HIV, de la începutul epidemiei, este de 40 milioane.
SIDA în franceză sau AIDS în limba engleză reprezintă prescurtarea prin majuscule a Sindromului de Imunodeficienţă Dobândită, sindrom provocat de virusul imunodeficienţei umane (HIV)
Virusul imunodeficienţei umane a fost descoperit pentru prima dată în anul 1983 de către doctorul Luc Montagner de la Institutul Pasteur din Paris, pentru ca în anul următor să fie identificat şi de doctorul Robert Gallo de la Institutul Naţional de Cancer din Bethesda, Maryland.
Virusul face parte din familia Retroviridae. În prezent se cunosc două tipuri de virus: HIV-1 şi HIV–2. Ca toate retrovirusurile, HIV are în structura sa ARN şi o enzimă numită revers-transcriptaza. Această enzimă permite convertirea genomului ARN într-un provirus ADN, integrat în genomul celulei infectate, unde se poate menţine perioade îndelungate (stare latentă), fiind astfel la adăpost de acţiunea anticorpilor.
Rezistenţa virusului în afara organismului este mică. HIV este foarte sensibil la acţiunea căldurii (la 100°C în 30 minute este distrus) şi la acţiunea alcoolului etilic, cloraminei, hipocloritului, apei oxigenate şi formolului.
Odată pătruns în organism HIV alterează direct sistemul imunitar prin afectarea şi distrugerea limfocitelor T4 al căror număr scade pe măsură ce boala (SIDA) se instalează. Scade astfel capacitatea de apărare a organismului faţă de microbi, virusuri sau ciuperci, favorizând apariţia infecţiilor grave sau a unor forme de cancer.
Virusul imunodeficienţei umane este prezent pe toată durata vieţii persoanei infectate, care rămâne contagioasă şi capabilă să infecteze alte persoane.
HIV se găseşte în sângele, sperma, secreţiile vaginale sau laptele matern ale persoanelor infectate. În concentraţii mici, sub pragul producerii infecţiei, HIV se găseşte şi în lacrimi, salivă, secreţiile nazale, urină, cu alte cuvinte în toate fluidele organismului.
Virusul imunodeficienţei umane recunoaşte trei căi de transmitere:
- contact sexual neprotejat
- sânge infectat: transfuzii sau prin instrumentar medical sau nemedical care perforează pielea incorect sterilizat (ace şi seringi, bisturie, ace de acupunctură şi tatuaj, lame de bărbierit, forfecuţe de manichiură)
- de la gravida infectată la făt/copil în timpul sarcinii, naşterii sau după naştere (prin alăptare).
HIV nu se transmite prin strângere de mână, atingere, îmbrăţişare, sărut, folosirea în comun a cănilor, farfuriilor, tacâmurilor, rechizitelor, jucăriilor, piscinelor, toaletei, prin tuse, strănut, transpiraţie, prin muşcătura animalelor domestice sau prin înţepătura insectelor care sug sânge (ţânţari, căpuşe).
A fi infectat cu HIV nu este acelaşi lucru cu a avea SIDA.
Infecţia HIV înseamnă că persoana este infectată cu virus dar nu are semne de boală, este aparent sănătoasă. SIDA reprezintă boala, stadiul final al evoluţiei infecţiei cu HIV.
În evoluţia infecţiei din momentul contagiunii şi pînă la boală (SIDA) se pot distinge diverse stadii clinice, însă diferenţa dintre stadii nu este foarte netă, iar un pacient infectat cu HIV nu le parcurge obligatoriu pe toate. Pe scurt, semnele şi simptomele care orientează asupra diagnosticului de SIDA sînt următoarele:
- scădere ponderală peste 10% sau creştere încetinită la copii;
- febră prelungită cu durata mai mare de o lună;
- diaree cronică cel puţin o lună;
- creşterea în volum a ganglionilor;
- erupţii pe tegumente;
- leziuni ale mucoasei bucale.
În evoluţia bolii, datorită scăderii marcate a imunităţii organismului apar infecţii oportuniste, dezvoltarea anumitor forme anatomopatologice de tumori, afectarea sistemului nervos central, caşexie, cu evoluţie inevitabilă (mai devreme sau mai tîrziu) spre deces.
Prezenţa virusului în organism poate fi detectată prin recoltarea unei probe de sînge şi analiza în laborator a acesteia. Cel mai adesea se folosesc metode indirecte, care pun în evidenţă anticorpii produşi de organism ca reacţie la prezenţa virusului (testul HIV). Rezultatul unui singur test nu trebuie luat ca rezultat definitiv deoarece anticorpii anti-HIV apar în sânge după aproximativ 3-6 luni de la infectare, fiind deci necesară repetarea testului.
Metodele directe care detectează virusul sunt folosite mai rar datorită costului ridicat.
Testul se face cu acceptul pacientului şi cu păstrarea anonimatului şi a confidenţialităţii. Consilierea pre- şi posttestarea HIV este obligatorie!
Până în prezent nu există nici un vaccin care să prevină infecţia cu HIV şi nici un tratament care să vindece SIDA. Medicamentele care se folosesc (antivirale) împiedică înmulţirea virusului şi încetinesc progresul infecţiei către SIDA, prelungind astfel viaţa persoanei respective. Se folosesc totodată şi antibiotice pentru tratamentul infecţiilor care apar în timpul bolii.
Alimentaţia bogată în vitamine şi proteine precum şi sprijinul psihologic acordat persoanelor infectate (compasiunea, toleranţa) influenţează favorabil cursul bolii.
Prevenirea este şi rămâne deocamdată singurul mijloc de luptă împotriva transmiterii virusului imunodeficienţei umane iar măsurile constau în:
- evitarea contactelor sexuale întâmplătoare;
- fidelitate şi sinceritate în cuplu;
- folosirea corectă a prezervativului;
- folosirea seringilor şi acelor de unică folosinţă;
- sterilizarea corectă a instrumentarului medical (chirurgical, stomatologic) şi al celui pentru manichiură, pedichiură, bărbierit sau tatuaj;
- utilizarea mănuşilor de unică folosinţă atunci când venim în contact cu sângele unei persoane (pansarea unei plăgi, recoltarea de sânge, injecţii intravenoase);
În aşteptarea descoperirii unui vaccin sau tratament eficace, numai conştientizarea fiecăruia dintre noi asupra pericolului şi gravităţii infecţiei cu HIV/SIDA şi schimbarea comportamentului sunt singurele de care depinde sănătatea noastră.
