www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESĂ - recuperarea restanțierilor la vaccinarea VPI (vaccinul poliomielitic inactivat)

COMUNICAT DE PRESĂ - recuperarea restanțierilor la vaccinarea VPI (vaccinul poliomielitic inactivat)

COMUNICAT DE PRESĂ - recuperarea restanțierilor la vaccinarea VPI (vaccinul poliomielitic inactivat)

Vaccinarea antipoliomielitica a devenit o prioritate pentru sănătatea publica din Romania, după ce Organizația Mondiala a Sănătății a confirmat circulația virusului sălbatic polio în următoarele tari: Etiopia, Israel, Nigeria, Siria, Afganistan, Somalia, Guineea Ecuatoriala, Pakistan și Irak.

Având în vedere planul de măsuri adoptat ca urmare a declarării de către O.M.S. a urgentei de sănătate publica de importanta internațională privind răspândirea virusului polio sălbatic,  în perioada 01.07.2014 -  01.12.2014 se va desfășura campania de tip “CATCH-UP”pentru recuperarea restanțierilor la vaccinarea VPI la copii cu vârste intre 2 – 6 ani care nu au în antecedente cel putin 4 doze.  Recuperarea restanțierilor se face la medical de familie.

DSP NEAMȚ are în stoc 4.061 doze VPI .

Poliomielita sau paralizia infantila este o boala specific umana, foarte contagioasa provocata de un enterovirus care ataca sistemul nervos central provocând paralizii în aproximativ 1% din cazuri. Nu exista un tratament pentru aceasta maladie virala acuta, iar recuperarea este foarte dificila, soldata cu sechele grave pentru întreaga viata.

Profilaxia specifica este asigurata prin vaccinarea copiilor conform Programului National de Vaccinări.

Reamintim părinților, următoarele:

  1. Vaccinarea este cea mai eficientă și sigură măsură de prevenire a unor boli transmisibile.
  2. Un copil nevaccinat este expus la îmbolnăvire și complicații care uneori pot duce la deces.
  3. Medicul de familie este cel care decide momentul și data vaccinării funcție de vârsta, stare de sănătate în cadrul Programului National de Vaccinări.
  4. Pentru fiecare vaccinare se folosește o seringă de unică folosință.
  5. Copiii din colectivități sunt mult mai expuși la infecții și le pot transmite apoi colegilor dar și membrilor de familie boli infecțioase grave dacă aceștia nu sunt vaccinați corect.

Încurajăm pe toți părinții să prezinte copilul la medicul de familie la data stabilită de medic pentru a fi vaccinat și protejat.

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț.