www.sant.ro folosește cookies. Continuarea navigarii pe acest site este considerată acceptarea politicii de utilizare a cookies.

 Direcția de Sănătate Publică

 a Județului  Neamț

Sectiuni
Locatia curenta: Prima pagina Informații utile Noutăți Comunicate de presă COMUNICAT DE PRESĂ - Situația COVID-19 la 7 august 2021

COMUNICAT DE PRESĂ - Situația COVID-19 la 7 august 2021

Situația Covid-19

În județul Neamț, de la începutul pandemiei, au fost înregistrate 19.030 cazuri COVID-19 și 98 cazuri de reinfectare cu SARS Cov 2.

15.508 persoane au fost declarate și raportate ca vindecate. Au fost raportate 768 decese. În ultimele 7 zile au fost înregistrate 3 decese – 3 femei cu vârsta peste 60 de ani și având comorbidități.

Au fost testate până în prezent 70.396 de persoane, fiind lucrate în total 188.273 teste, din care 5.051, în perioada 31 iulie – 7 august.

În ultimele 7 zile, au fost înregistrate 24 cazuri noi de persoane infectate cu SARS Cov 2. Patru dintre aceste persoane au fost vaccinate împotriva covid-19, cu schema completa.

Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț a ajuns, astăzi, la 5 cazuri la 100.000 de locuitori. În 14 localități valoarea incidenței cumulate în ultimele 14 zile este sub 1 caz la 1.000 de locuitori.

În prezent, 10 de persoane confirmate covid-19 sunt internate în spitalele din județ.

Până la 7 august 2021 Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 18.803 decizii de carantinare și 13.040 decizii de izolare.

Vaccinarea împotriva Covid-19

De la începutul Campaniei de vaccinare au fost administrate 148.139 doze de vaccin, din care
64.079 doza a 2-a. Au fost raportate 53 de reacții adverse locale și generale, care fac parte din categoriile frecvente și foarte frecvente.

În 82 de cabinete ale medicilor de familie au fost vaccinate până în acest moment 8.444 persoane cu vaccinul Johnson& Johnson și 12 persoane cu doza 1 din vaccinul Pfizer. 5.107 persoane au fost vaccinate in mediul rural, în 51 de cabinete de medicina de familie.

În perioada 31 iulie – 7 august au fost administrate 3.167 de doze de vaccin. 2.550 persoane au fost vaccinate cu doza 1 și 617 cu doza de rapel. 1.937 persoane au fost vaccinate cu produsul Johnson&Johnson. 635 dintre acestea au fost vaccinate în 35 de cabinete medicale de familie.

Conform Registrului Electronic de Vaccinări, 83.657 persoane cu domiciliul în județul Neamț, din care 34.908 în mediul rural, sunt vaccinate anti-COVID cu schemă completă, în centrele de vaccinare din județ și din țară.

Direcția de Sănătate Publică Neamț a ridicat de la Centrul regional de Depozitare Iași 159.649 de doze de vaccin împotriva covid-19: 113.339 doze Pfizer, 12.950 doze Moderna, 11.585 doze AstraZeneca și 21.775 doze Johnson&Johnson, în 55 tranșe. Au fost distribuite până în prezent 9.905 doze de Johnson& Johnson și 12 doze Pfizer către cabinetele de medicină de familie.

Programul „Orașul vaccinează Satul”

Programul „Orașul vaccinează Satul” continuă.

Săptămâna viitoare echipele mobile vor efectua activități de vaccinare în următoarele localități:

  • 09.08.2021 – Boghicea,
  • 10.08.2021 – Baltatesti, Razboieni, Balusesti (Icușești),
  • 11.08.2021 – Secuieni, Moldoveni
  • 12.08.2021 – Farcasa, Brusturi, Draganesti, Sagna, Buruienesti, Gadinti
  • 13.08.2021 – Stefan Cel Mare, Tupilati, Bargauani, Dulcesti.

Pentru a fi imunizați, trebuie să anunțați la primării, la cabinetele medicilor de familie, asistenții medicali comunitari sau  asistenții sociali intenția de vaccinare și să vă informați cu privire la data și locația vaccinării.

Persoanele nedeplasabile, membrii familiilor și asistenții personali ai acestora pot fi vaccinați prin intermediul Caravanelor de vaccinare, anunțând serviciul de asistență socială din cadrul primăriilor. Echipele mobile se vor deplasa la domiciliul acestora, conform unui itinerar stabilit cu minim 24 de ore înainte de eveniment.

Vă puteți vaccina cu Pfizer – 2 doze sau Johnson&Johnson – 1 doză.

Veți prezinta actul de identitate sau a certificatului de naștere. În cazul minorilor este obligatorie acordarea consimțimântului informat de către părinți sau de către tutorele legal.

Săptămâna aceasta 6 echipe mobile au fost în următoarele comune: Cordun, Hangu, Borca, Botești, Gherăești, Vânători Neamț, Timișești, Păstrăveni, Grumăzești, Romani, Bahna, Dobreni, Pipirig, Bodești, Doljești, Ion Creanga, Săbăoani, Făurei, Ruginoasa și au vaccinat în total 201 persoane.

Alege să te vaccinezi!

Vaccinarea este gratuită și voluntară.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european.

Vă puteți vaccina și fără programare. Persoanele programate au prioritate. Dacă doriți să vă vaccinați la cabinetul medicului de familie, vă rugăm să îl contactați pentru programare.

Pentru facilitarea procesului de vaccinare se pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât și formularul de consimțământ informat prin care vă exprimați acordul în acest sens (https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/).

La locația de vaccinare veți prezinta actul de identitate - CI, pașaport sau certificatul de naștere, în cazul în care nu ați împlinit 14 ani.

Vaccinul Johnson&Johnson este disponibil în toate centrele de vaccinare Pfizer, Moderna, AstraZeneca și la medicii de familie.

În cabinetele medicilor de familie, vă puteți vaccina și cu vaccinul Pfizer.

În centrele de vaccinare cu produsul Moderna, vă puteți vaccina, fără programare și cu vaccinul Pfizer.

Alăptarea în timpul infecției COVID-19 și după vaccinare

Organizația Mondială a Sănătății recomandă continuarea alăptării, în timpul infecției COVID-19 și după vaccinare

Date statistice

  • procentele privind alăptarea nou-născuților în primele șase luni, în regiunea europeană a OMS (53 de țări), sunt cele mai scăzute din toate regiunile; doar 13% din sugari sunt alăptați;
  • doar o treime din populația adultă din regiune are schema completă de vaccinare împotriva COVID-19, în timp ce varianta Delta a devenit dominantă, iar cazurile de îmbolnăvire depășesc 60 de milioane.

OMS recomandă continuarea alăptării și după vaccinare

Pentru a marca Săptămâna Mondială a Alăptării, 1-7 august, OMS îndeamnă femeile care alăptează să se vaccineze împotriva COVID-19. Alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalități de asigurare a sănătății, furnizării anticorpilor și protecției împotriva COVID-19 a copilului, iar vaccinarea mamei care alăptează nu prezintă niciun risc pentru mamă și sugarul ei.

Avantajele vaccinării în perioada alăptării

Alăptarea are multe avantaje pentru mamă și copil și trebuie continuată atât în timpul infecției COVID-19, cât și după vaccinarea mamei. Virusul care cauzează COVID-19 nu a fost detectat în laptele matern.

Conform studiilor realizate până în prezent, continuarea alăptării este sigură, cu respectarea măsurilor de precauție recomandate, chiar dacă mama se îmbolnăvește de COVID-19. Mamele care alăptează și care au primit vaccinul au în lapte anticorpi, care ar putea ajuta la protejarea copiilor lor de infecția cu virusul SARS-CoV-2.

Măsuri de precauție pentru mamele care au contractat virusul

  • respectarea igienei respiratorii în timpul hrănirii copilului, inclusiv purtarea unei măști de protecție sau acoperirea gurii și a nasului;
  • spălarea mâinilor cu apă și săpun timp de 20 de secunde, înainte și după atingerea copilului;
  • curățarea și dezinfectarea suprafețelor atinse în mod regulat.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA, cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european. CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

Surse:

https://www.euro.who.int/en/media-centre/sections/press-releases/2021/who-recommends-continuing-breastfeeding-during-covid-19-infection-and-after-vaccination

https://vaccinare-covid.gov.ro/vaccinarea-impotriva-covid-19-fertilitatea-sarcina-si-alaptarea/

Informatii privind măsura de carantină

În funcţie de încadrarea ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic, la intrarea persoanelor pe teritoriul României se aplică următoarele măsuri:

  • pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din zona verde nu se instituie măsura carantinei;
  • pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din zonele galbenă și roșie se instituie măsura carantinei la domiciliu, la locaţia declarată sau spaţiul special destinat pentru o perioadă de 14 zile.

Puteți solicita derogare/suspendare a masurii de carantinare în următoarele situații:

1.      testare RT-PCR, imediat după intrarea în țară (zona galbenă) sau in ziua a 8-a de carantinare (zona roșie),

2.      iesire din carantina daca rezultatul testului RT-PCR efectuat după intrarea în țară este negativ – zona galbenă,

3.      iesire din carantina din ziua a 10-a, daca rezultatul testului RT-PCR efectuat in ziua a 8-a de carantinare este negativ – zona roșie,

4.      plecarea din România inainte de termenul de iesire din carantina,

5.      urgente medicale,

6.      participarea la evenimente familiale legate de nastere, casatorie sau deces,

7.      ridicare sau preschimbare acte de identitate, pasapoarte, permise de conducere,

8.      schimbare domiciliu de carantinare.

ATENTIE !!! Persoanele izolate (confirmate pozitiv ca fiind infectate cu virusul Sars-CoV-2) nu beneficiaza de derogari/ suspendari.

Pentru suspendarea temporară a măsurii de carantină, în condițiile legii, trebuie să transmiteți, pe adresele de e-mail: derogari@sant.ro și cjcci@ijsunt.ro,  următoarele informații necesare efectuării analizei situației prezentate și întocmirii deciziilor:

  • Cerere de suspendare temporară;
  • Declarație de proprie răspundere ca nu prezentati simptomatologie specifica COVID;
  • Date de contact ale solicitantului (nr. telefon corect, adresa e-mail);
  • Copii ale actelor de identitate ale persoanelor pentru care se solicită suspendarea temporară de la măsura carantinării ;
  • Intervalul orar pentru care este solicitată derogarea;
  • Mijlocul de transport folosit (autoturism personal, nr. de înmatriculare, transport în comun rutier sau feroviar, transport aerian – copii bilete de avion, etc.);
  • Documente justificative:
    • Contractul de muncă în afara țării sau alt document echivalent, după caz ;
    • Documente medicale;
    • Dovada programare, cu data și ora, eventual interval orar, la medic pentru investigații/tratamente sau proceduri medicale/consultații medicale care nu pot fi amânate (dacă este cazul);
    • Alte categorii de documente care să dovedească celeritatea derogării de la măsura carantinării (certificat de deces sau alt document care să justifice solicitarea).

Solicitările se vor transmite prin email, la adresele derogari@sant.ro și cjcci@ijsunt.ro cu minim 24 ore înainte de intrarea în vigoare a acestor decizii.

Solicitările incomplete nu vor putea fi procesate!

Pentru alte informații suplimentare, ne puteti contacta prin e-mail la adresele derogari@sant.ro și cjcci@ijsunt.ro și telefonic, la numărul 021 414 44 33 care  poate fi apelat din orice rețea de luni până vineri  în intervalul orar 9-20.

Excepții de la măsura carantinei

Sunt exceptate de la măsura carantinei următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecţie împotriva COVID-19:

Zona galbenă:

  • persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
  • persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară;
  • copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
  • copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul ţării;
  • lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
  • elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţenii cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, fac naveta zilnic către acestea şi prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori;
  • persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată.

Zona roșie:

  • persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
  • persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară, pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară;
  • persoanele care rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) şi prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situaţia în care persoanele nu părăsesc teritoriul naţional în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcţiei de sănătate publică din judeţul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în ţară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
  • copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
  • copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
  • lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;
  • elevii/studenţii, cetăţeni români sau cetăţeni cu domiciliul sau reşedinţa în afara României, care frecventează cursurile unor instituţii de învăţământ din România sau din afara ţării, fac naveta zilnic către acestea şi prezintă documente doveditoare, sau care au de susţinut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unităţi/instituţii de învăţământ de pe teritoriul ţării ori se deplasează pentru activităţi legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum şi însoţitorii acestora în situaţia în care sunt minori;
  • persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul ţării;
  • persoanele predate autorităţilor române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată.

Pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din Marea Britanie, Brazilia, Nepal, Africa de Sud şi India se aplică doar următoarele excepţii de la măsura carantinei:

Pentru persoanele care sosesc pe teritoriul României din Marea Britanie, Brazilia, Nepal, Africa de Sud şi India se aplică doar următoarele excepţii de la măsura carantinei:

  • persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare până la intrarea în România;
  • persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în ţară şi pentru care au trecut cel puţin 14 zile de la data confirmării până la data intrării în ţară;
  • copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2;
  • copiii cu vârsta mai mare de 6 ani şi mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul naţional (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii).

        Copyright © 2004-2024 Direcția de Sănătate Publică Neamț.