COMUNICAT DE PRESĂ - Ziua mondială a inimii, 29 septembrie 2012
Slogan: ”Inima femeii bate pentru fiecare copil, cămin şi naţiune!”
Începând cu anul 2000 Ziua Mondială a Inimii a fost celebrată sub auspiciile Federaţiei Mondiale a Inimii în ultima duminica din luna septembrie. Din 2011 Ziua Mondială a Inimii are loc la data fixă de 29 septembrie şi este coordonată pe plan internaţional de parteneriatul dintre Federaţia Mondială a Inimii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Tema campaniei de informare a populaţiei prilejuită de Ziua Mondială a Inimii 2012 este “O lume, un cămin şi o inimă - începând cu femeile şi copiii” şi are ca scop încurajarea femeilor de a se preocupa mai mult pentru sănătatea inimii lor şi a copiilor, sporirea atenţiei personalului medical în privinţa bolilor cardiovasculare în rândul femeilor, prioritate mai mare acordată acestui subiect în agendele de sănătate publică.
Bolile cardiovasculare (BCV) reprezintă cauza a 29% din totalul deceselor înregistrate la nivel global şi sunt pe primul loc în lume în privinţa mortalităţii. În România decesele prin boli cardiovasculare reprezintă aproximativ 60% din total.
În UE, în anul 2008, BCV erau responsabile de 44% din totalul deceselor înregistrate în rândul femeilor şi de 36% în rândul bărbaţilor. În general, în ţările din estul UE, BCV provoacă aproximativ 50% din toate cazurile de deces, în timp ce în partea de vest acestea se ridică la aproximativ o treime. În contextul UE 2008, România ocupa locul 3 în privinţa mortalităţii prin BCV la populaţia feminină (0-64 ani), cu circa 65 decese/100 000 locuitori (media UE fiind 20 de decese/100 000), după Bulgaria şi Letonia.
Pentru marcarea Zilei Mondiale a Inimii, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ prin Compartimentul de Evaluare si Promovare a Sănătăţii desfăşoară următoarele activităţi:
- joi, 27 septembrie 2012:
- postarea pe site-ul DSP Neamt a materialelor informative referitoare la eveniment;
- campanie stradală de distribuire de pliante informative în Târgu Neamt (zona Pietei centrale şi în Ambulatoriu de specialitate al Spitalului Orăşenesc), orele 9,00 – 10,00;
- vineri, 28 septembrie 2012:
- activitate de informare şi educare a populaţiei organizată la Farmacia Catena, Piaţa Ştefan cel Mare, Piatra Neamţ (măsurarea tensiunii arteriale, a greutăţii corporale, determinarea glicemiei) distribuirea de pliante şi broşuri de educaţie pentru sănătate în colaborare cu voluntarii-elevi ai Şcolii Postliceale Sanitare din Piatra Neamţ, orele 9,00 – 11,00;
- intervalul 26 septembrie - 5 octombrie 2012:
- distribuirea de postere şi pliante de educaţie pentru sănătate în cabinetele medicilor de familie şi în cabinetele medicale şcolare.