Definiții vaccinări

• A
• B
• C
• D
• E
• F
• G
• H
• I
• J
• K
• L
• M
• N
• O
• P
• Q
• R
• S
• T
• U
• V
• W
• X
• Y
• Z

 Anatoxina

Anatoxinele sunt toxine microbiene atenuate prin metode fizice sau chimice, folosite la producerea de vaccinuri. Sunt lipsite de toxicitate, dar își păstrează proprietățile antigenice, fiind capabile să inducă imunitate față de toxina din care au fost derivate.
Istoric Prima mențiune despre atenuarea virulenței unei toxine datează din 1923, când Alexander Glenny și Barbara Hopkins arată că virulența toxinei difterice se poate elimina prin tratarea acesteia cu formol. În același an, Gaston Ramon descoperă că produsul obținut prin tratarea chimică a toxinei difterice cu formaldehidă este lipsit de toxicitate, dar își păstrează puterea imunogenă specifică. Vaccinurile obținute prin acest procedeu chimic de eliminare a virulenței toxinelor sunt cunoscute sub numele de anatoxine (în țările de limba engleză se folosește denumirea de toxoid). Primele vaccinuri cu anatoxină au fost introduse de Gaston Ramon (medic veterinar și biolog francez): vaccinul antidifteric (1923) și vaccinul antitetanic (1927). Utilizarea anatoxinelor s-a extins ulterior și la alte tipuri de vaccinuri.
Utilizări actuale ale anatoxinelor Vaccinuri antitoxice cu anatoxine
- Vaccinul antitetanic Conține anatoxină derivată din tenospasmină, neurotoxina produsă de Clostridium tetani, care este responsabilă de manifestările clinice din tetanos. Anatoxina tetanică se folosește fie ca vaccin monovalent împotriva tetanosului (rapel postexpunere) fie încorporată în vaccinuri plurivalente cu până la șase valențe diferite, în schemele naționale de imunizare profilactică. Nu este teratogenă și se poate administra în siguranță la gravide, pentru prevenirea tetanosului neonatal. La copil se poate administra începând de la vârsta de 2 luni.

- Vaccinul antidifteric Conține anatoxină derivată din toxina difterică, exotoxina secretată de Corynebacterium diphtheriae, care are capacitatea de a inhiba sinteza proteinelor, provocând astfel manifestările clinice ale difteriei. În prezent nu se mai folosește ca vaccin monovalent, fiind încorporată în vaccinuri bivalente, împreună cu anatoxina tetanică, sau în vaccinuri plurivalente cu până la șase valențe. Nu este teratogenă și se poate administra în siguranță la gravide, pentru prevenirea difteriei la nou-născut și sugarul mic nevaccinat. La copil se poate administra începând de la vârsta de 2 luni, fiind de regulă încorporată în vaccinurile plurivalente folosite în schemele naționale de imunizare profilactică.

- Vaccinul cu anatoxină stafilococică Conține anatoxine derivate din toxinele și enzimele eliberate în mediul extracelular de diverse tulpini de Staphylococcus aureus. Se folosește ca adjuvant în tratamentul infecțiilor stafilococice recidivante, de preferință în asociere cu vaccinul stafilococic.

- Vaccinul cu anatoxină streptococică Conține anatoxine derivate din toxinele streptococului hemolitic. Se utilizează ca adjuvant în tratamentul infecțiilor streptococice cutanate și în stările de sensibilizare a organismului fața de streptococul hemolitic și produsele lui.

- Vaccinuri cu anatoxină pertussis Anatoxina pertusis, derivată din toxina secretată de Bordetella pertussis (agentul etiologic al tusei convulsive) este unul din antigenele folosite pentru producerea vaccinurilor cu componentă pertussis acelulară, alături de hemaglutinina filamentoasă. Vaccinurile pertussis nu se folosesc ca vaccinuri monovalente, ci incluse în vaccinuri polivalente, în combinație cu anatoxina difterică și anatoxina tetanică (DTaP), la care se pot adăuga diferite valențe suplimentare (DTaP+Polio, DTaP+Polio+HIB, DTaP+Polio+HIB+HB).
Vaccinuri conjugate cu anatoxine Anatoxinele se folosesc în prezent și pentru a mări răspunsul imun față de antigenele neproteice din vaccinurile fracționate care conțin doar anumite componente microbiene. Fracțiunile din învelișul polizaharidic extern al anumitor bacterii sunt prea puțin imunogene. Legând aceste fracțiuni de anatoxine proteice, sistemul imunitar poate fi determinat să recunoască polizaharidul ca și cum ar fi un antigen proteic. Vaccinurile care încorporează anatoxine în acest scop se numesc vaccinuri conjugate. Exemple din această categorie sunt: vaccinul conjugat împotriva Haemophilus influenzae tip B (care folosește anatoxină tetanică), vaccinul pneumococic heptavalent conjugat (care folosește tipul CRM197 de anatoxină difterică), vaccinul meningococic C conjugat (cu anatoxină difterică) etc. Conjugarea cu anatoxine proteice le conferă acestor vaccinuri imunogenicitate începând de la vârsta de 2 luni, permițând astfel imunizarea sugarilor și copiilor mici, la care vaccinul neconjugat nu este imunogen.
Seruri imune Anatoxinele se utilizează și pentru hiperimunizarea animalelor de laborator, în scopul obținerii de seruri antitoxice, care se utilizează fie pentru imunizare pasivă prin seroterapie în anumite boli infecțioase (tetanos, difterie, botulism etc.), fie ca reactivi pentru anumite metode de diagnostic de laborator.

 Antigripală

Se poate efectua începând de la vârsta de 6 luni. Este indicată o administrare anuală de vaccin, înaintea sezonului gripal (pentru România, în perioada octombrie-noiembrie, anual).

 Antihepatită A

Vaccinul hepatitic A se poate administra începând cu vârsta de 1 an şi 9 luni. Primovaccinarea se face cu 2 doze: o doză iniţială şi a II-a doză la un interval cuprins între 6-12 luni. Pentru asigurarea imunităţii pe termen lung este necesară administrarea unor doze de rapel la intervale de 10 ani.

 Antimeningococică

Vaccinul meningococic C conjugat nu se comercializează deocamdată în România. Dintre vaccinurile neconjugate, în anul 2007 sunt disponibile pentru vaccinare opţională vaccinuri meningococice bivalente A+C (polizaharidice, neconjugate).
Imunizarea în context epidemiologic de focar (la contacţi) se poate face începând de la vârsta de 4 luni. (Pentru imunizare de lungă durată se recomandă un rapel după vârsta de 2 ani). Rata seroconversiei la copiii vaccinaţi sub vârsta de 2 ani cu vaccin neconjugat este mai scăzută pentru serogrupul C, dar este bună faţă de serogrupul A, chiar şi la sugarii vaccinaţi de la vârsta de 6 luni.
Imunizarea în context general ne-epidemic cu vaccin neconjugat se poate face de la vârsta de 2 ani, când se obţine o rată optimă a seroconversiei cu o doză unică de vaccin neconjugat.
Efecte secundare: reacţiile sistemice sunt rare, iar cele locale apar în 10% din cazuri, cel mai frecvent fiind descris eritemul local, cu durată de 1-2 zile.

 Antipolio

Primovaccinarea se face la vârsta de 2, 4, 6 luni, urmată de rapelul 1 la vârsta de 12 luni şi rapelul 2 la vârsta de 9 ani (clasa a 3-a).
Pentru programul naţional de imunizări se foloseşte VPO (vaccin polio oral, cu virusuri polio vii atenuate), preparatul VPOT. Trei doze vaccinale de VPO oferă o protecţie de 95-100% împotriva celor 3 tipuri de virus polio. Deoarece vaccinarea se face pe cale orală, nu se administrează copiilor cu tulburări digestive importante (diaree), decât după remisiunea acestora.
 Riscuri asociate cu vaccinul polio oral cu virusuri vii atenuate
 Riscul de paralizie poliomielitică postvaccinală după administrarea de VPO este estimat la 1 / 2,5 milioane doze vaccinale (circa 8 cazuri / an în SUA şi aprox. 15 cazuri / an în România). În afară de poliomielita paralitică postvaccinală, VPO poate fi responsabil şi de apariţia sdr. Guillain–Barré. La persoanele cu imunodeficienţe (de ex. SIDA), virusul din VPO poate provoca infecţii invazive şi deces.
 VPO prezintă risc de contaminare a mediului cu poliovirusuri, datorită excreţiei în mediu şi circulaţiei de poliovirus derivat din vaccin. S-au raportat cazuri de poliomielită cu poliovirus derivat din vaccin la subiecţii neimunizaţi. Din acest motiv copiii vaccinaţi recent cu VPO trebuie izolaţi în saloane separate, în cazul internării în spital.
 Tendinţe actuale în vaccinarea antipolio
 În ţările dezvoltate vaccinarea pe cale orală cu VPO ce conţine virusuri vii atenuate a fost înlocuită cu vaccinarea pe cale injectabilă cu VPI ce conţine virusuri polio inactivate, cu imunogenitate similară şi efecte secundare minime. În cazul VPI, administrate injectabil, este evitat pasajul digestiv al virusurilor din vaccin şi excretarea lor în mediu prin fecale. Se micşorează astfel riscul de contaminare a mediului cu poliovirusuri provenite din vaccin, limitând transmiterea poliovirusurilor sălbatice parţial inactivate (derivate din VPO) la persoanele susceptibile. Pe plan mondial există tendinţa înlocuirii vaccinului VPO cu VPI, în schemele naţionale de vaccinare din ţările dezvoltate. În România, VPI se foloseşte în programul naţional de imunizare numai pentru copiii instituţionalizaţi (din maternităţi, spitale şi leagăne de copii). Pentru copiii crescuţi în familie există posibilitatea de a opta pentru variante de vaccinuri cu componentă VPI. Aceste vaccinuri se pot procura, contra cost, din farmacii. Se administrează conform calendarului naţional de vaccinări, după aceeaşi schemă de vaccinare ca şi VPO.

 Antivariceloasă

Vaccinul varicelos se poate administra începând de la vârsta de 1 an. Primovaccinarea se realizează cu o doză unică de vaccin, la cei între 1-12 ani, şi cu 2 doze la interval de cel puţin 6 săptămâni, la cei peste 12 ani.

 BCG

Antigene în componență: Bacil Calmette-Guerin
Bolile împotriva cărora oferă protecție: : vaccinarea nu împiedică infectarea, ci progresia către boală. Reduce riscul de îmbolnăvire pentru formele grave de tuberculoză, precum Meningita tuberculoasa și Tuberculoza miliara, dar și pentru contacții din focare.
Vârstă recomandată: vaccinul se face la externarea din maternitate, la nou-născuții cu greutate mai mare de 2500 de grame.
Intervale minime între vaccinări: nu este cazul.
Cale de administrare: strict intradermic, în partea postero-externă a braţului stâng, în treimea medie.
Tip de ambalaj: pulbere liofilizată (vaccin BCG) şi solvent (Sauton diluat), pentru suspensie injectabilă intradermic.
Recomandări pentru depozitare:  vaccinul BCG va fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 20 Celsius şi 80Celsius, în ambalajul original (ferit de lumină). Pentru solvent: a nu se congela.

 DiTePer

Este obligatorie la vârsta de 2, 4, 6 luni, cu rapelul 1 la vârsta de 12 luni şi rapelul 2 între 30-36 de luni. Seroconversia este maximă după minim 3 doze vaccinale, iar riscul de îmbolnăvire scade cu 96-97% între 1 şi 4 ani. Vaccinul furnizat în cadrul programului naţional de imunizări este un trivaccin ce conţine anatoxină difterică purificată, anatoxină tetanică purificată şi Bordetella pertusis inactivată (vaccin pertusis celular). Convulsiile apar la aproximativ 57 / 100.000 doze de vaccin pertusis celular, riscul fiind mai mare la copii cu istoric familial de convulsii. Encefalopatia acută este semnalată la 6,8 / 1 milion de doze de vaccin pertusis celular, cu risc maxim de deces în primele 7 zile.
Există posibilitatea de a opta pentru variante de vaccinuri cu componentă pertusis acelulară. Aceste vaccinuri se pot procura, contra cost, din farmacii. Se administrează după aceeaşi schemă de vaccinare. La formele acelulare de vaccin pertusis (DTaP) reacţiile adverse locale şi sistemice sunt semnificativ scăzute, comparativ cu vaccinurile DTP celulare clasice.

 DT

Se efectuează cu vaccin bivalent ce contine anatoxină difterică purificată şi anatoxină tetanică purificată. Vaccinul DT se administrează fie ca doză de rapel la copilul mare, după primovaccinarea DiTePer din primii ani de viaţă, fie ca primovaccinare la copiii mari şi adulţii nevaccinaţi sau cu antecedente incerte de vaccinare. Pentru rapelurile la adulţii corect vaccinaţi anterior se folosesc vaccinurile dT, care conţin o cantitate de anatoxină difterică mai mică decât vaccinul DT, suficientă pentru a menţine imnitatea dobândită prin vaccinările anterioare.
La copilul mare corect imunizat anterior, se administrează o doză de DT în clasa I (la vârsta de 6-7 ani) şi în clasa a VIII-a (la 13-14 ani).
La copiii mari şi adulţii nevaccinaţi sau cu antecedente incerte de vaccinare, se efectuează primovaccinarea DT cu acelaşi număr de doze şi aceleaşi intervale de administrare ca la vaccinarea DTP.
La adulţii corect imunizaţi anterior, se administrează doze de rapel la interval de 10 ani cu vaccin dT.
La gravide, se administrează o doză de vaccin dT în luna a 8-a de sarcină. Vaccinarea se efectuează în scopul de a asigura un titru de anticorpi materni care să confere imunitate pasivă nou născutului şi sugarului mic, până la vârsta la care acesta poate fi vaccinat (2 luni). Nu este necesară revaccinarea la sarcinile ulterioare, ci conform schemei pentru adulţi (rapeluri cu dT la intervale de 10 ani).
In SUA există două variante de imunoprofilaxie DT la adult, inclusiv la femeile gravide:

- Adulţii nevaccinaţi sau cu antecedente incerte de vaccinare DT, primesc o nouă serie de vaccin DT (3 doze: primele 2 administrate la un interval de cel puţin 4 săptămâni, iar ultima la un interval de 6-12 luni de la a 2-a doză). Dacă ultima serie completă a fost efectuată cu cel puţin 10 ani în urmă, vaccinul se administrează în doză unică.

- La persoanele care au efectuat complet întreaga schemă pediatrică, inclusiv administrările pentru adolescenţi sau adulţi tineri, se efectuează o singură administrare la 50 ani. (The American College of Physicians (ACP) Task Force on Adult Immunization ).

 Hib

Vaccinurile conjugate cu Haemophilus Influenzae tip B se pot administra începând de la vârsta de 2 luni. Ideal este ca primo-vaccinarea să se efectueze la vârsta de 2, 4 şi 6 luni, cu un rapel la 12 luni.
La cei nevaccinaţi anterior cu vârste între 6-11 luni, primovaccinarea se efectuează cu 2 doze de vaccin, administrate la interval de 4-8 săptămâni.
La copiii în vârstă de peste 12 luni, nevaccinaţi, şi la adulţii care prezintă factori de risc (fumători, splenectomizaţi etc.) se administrează o singură doză de vaccin.

 ROR

Antigene în componență: rujeloic, rubeolic, urlian.
Bolile împotriva cărora oferă protecție: rujeolă, rubeolă, oreion.
Vârstă recomandată: la 12 luni și la cinci ani.
Intervale minime:  o lună.
Cale de administrare: intramuscular.
Tip de ambalaj: pulbere + suspensie injectabilă în seringă preumplută.
Recomandări pentru depozitare: A se păstra şi transporta la frigider (2°C-8°C), a nu se congela. A se păstra flaconul cu pulbere în cutie pentru a fi protejat de lumină.

 Vaccin

Vaccinul este un preparat biologic care conține microorganisme omorâte sau atenuate, ori fragmente ale acestora.  În urma administrării vaccinului, apare un răspuns imun ( de apărare), care ne protejează împotriva bolii produse de microorganismele patogene.
Vaccinarea și termenul de vaccin au fost introduse de Edward Jenner, medic englez  care, în 1796, a realizat prima imunziare împotriva variolei.
Astăzi, vaccinarea salvează anual peste trei milioane de vieți din întreaga lume, conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Atunci când acoperirea vaccinală este ridicată, numărul persoanelor care contractează boala se reduce considerabil. În lipsa vaccinarii sau atunci când acoperirea vaccinală scade sub 90%, sunt probabile reapariția bolilor și manifestările epidemice.
Unul dintre cele mai importante rezultate ale vaccinării  a fost eradicarea variolei. Ultimul caz de variolă naturală a fost înregistrat în Somalia în 1977, potrivit OMS, ceea ce a dus la încetarea vaccinării variolice. Și pentru alte boli, OMS are ca țintă eradicarea (poliomielita, rujeola), iar dacă acest deziderat va fi atins și în cazul acestor boli, vaccinarea va înceta.
Vaccinurile sunt mai sigure și mai eficace decât marea majoritate a produselor medicamentoase, producerea lor fiind extrem de minuțios controlată.
Deși rare, contraindicațiile vaccinării trebuie respectate, conform indicațiilor medicale.

 Vaccin hepatitic B

Antigene în componență: antigen de suprafață al virusului hepatitic B
Bolile împotriva cărora oferă protecție: Hepatita B.
Vârstă recomandată: începând cu primele 24 de ore de viață.
Intervale minime de vaccinare: între prima și a doua doză – minimum o lună, între a doua și a treia doză – cel puțin două luni, între prima și a treia doză – minimum patru luni.
Cale de administrare:  intramuscular.
Tip de ambalaj:  suspensie înjectabilă în seringă preumplută.
Recomandări pentru depozitare: a se păstra la frigider (2°C – 8°C), a nu se congela.

 Vaccin hexavalent

Antigene în componență: difteric, tetanic, pertussis acelular, poliomielitic trivalent inactivat, haemophilus influenzae tip b, hepatitic B.
Bolile împotriva cărora oferă protecție: difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită, boli determinate de Haemophilus Influenzae, Hepatita B.
Vârstă recomandată: se face la două, patru și la 11 luni.
Intervale minime:  între prima și a doua doză – minimum o lună, între penultima și ultima doză – minimum șase luni.
Cale de administrare: intramuscular.
Tip de ambalaj: suspensie injectabilă în seringă preumplută, doză unică.
Recomandări pentru depozitare: la frigider, 2 – 8 grade, a nu se congela.
Observații:  medicamente autorizate prin procedură centralizată  în Uniunea Europeană pentru care, până la data editării Nomenclatorului, a fost deja emisă decizia Comisiei Europene, cu anexele în limba română.

 Vaccin pneumococic

Antigene în componență: pneumococic.
Bolile împotriva cărora oferă protecție: pneumonii, otite, septicemii, meningite pneumococice.
Vârstă recomandată: începând cu șase săptămâni.
Intervale minime: o lună între doze, respectiv șase luni între penultima și ultima doză. Pentru copiii trecuți de doi ani este suficientă o singură doză.
Cale de administrare: intramuscular.
Tip de ambalaj: suspensie injectabilă în seringă preumplută.
Recomandări pentru depozitare: a se păstra la frigider (2-8 grade Celsius), a nu se congela.
La nivel mondial, bolile pneumococice reprezinta principala cauza de decese care pot fi prevenite prin vaccinare, la copiii cu varste sub 5 ani.
Aceasta situatie se datoreaza si faptului ca tratamentul infectiilor pneumococice este limitat de rezistenta in continua crestere a Str. Pneumoniae la penicilina, alte beta-lactamine si macrolide. In multe regiuni prevalenta crescuta a rezistentei la eritromicina a devenit o problema ingrijoratoare. In consecinta, interesul fata de profilaxia infectiilor pneumococice prin vaccinare a crescut.
In SUA, de la introducerea vaccinului pneumococic conjugat într-un program naţional de imunizare, eficienta acestuia în cadrul unei scheme de imunizare 3+1 a fost observată atat în cazul otitei medii acute cat şi al pneumoniei. Conform unei evaluări retrospective asupra unei baze de date de mari dimensiuni, pentru asigurări de sănătate,vizitele medicale cauzate de otita medie acuta (OMA) s-au redus cu 42,7%, iar prescripţiile pentru otita medie acuta cu 41,9% la copiii cu vârsta sub 2 ani, comparativ cu un moment iniţial anterior autorizarii (2004 faţă de 1997-1999). Conform unei analize similare, spitalizările şi vizitele medicale în ambulator, pentru pneumonia de orice cauză,s-au redus cu 52,4% respectiv, 41,1%. Pentru evenimentele identificate în mod specific ca pneumonie pneumococică, reducerea observată a spitalizărilor şi vizitelor medicale în ambulator a fost de 57,6% respectiv, 46,9%, la copiii cu vârsta sub 2 ani, comparativ cu aceeasi perioada anterioara autorizarii (2004 faţă de 1997-1999).
Aceste constatări sugerează faptul că vaccinul pneumococic conjugat joacă un rol important în reducerea încărcării patologice determinate de afectarea mucoaselor (OMA şi pneumonie) în populaţia ţintă. In plus, vaccinarea in cadrul programului de imunizare cu vaccin pneumococic conjugat a redus portajul nazo-faringian la copiii vaccinati, dar si la contacti demonstrand fenomenul de imunitate indirect, la populatia nevaccinata. De asemenea, incidenta infectiilor invasive pneumococice la varstnci (> 65 de ani) a fost redusa cu 65%. Tinand cont de aceste rezultate este foarte posibil ca imunitatea indirecta sa sporeasca profilul de cost-eficienta al vaccinului.
In ultimii ani insa, s-au observat cresteri ale incidentei infectiilor invazive determinate de serotipuri neincluse in vaccinul pneumococic conjugat. La copii cu varste sub 5 ani incidenta infectiilor invazive cu serotipurile 3, 6A, 12F, 15, 19A, 22F si 23F a crescut semnificativ, serotipul 19A devenind cel mai prevalent.
Pentru a extinde acoperirea serotipurilor pneumococice a fost dezvoltat vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valente, bazat pe fundamentul stiintific al vaccinului 7-valent. Vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valente,contine cele 7 serotipuri déjà incluse in vaccinul pneumococic conjugat cu 7 valente, si foloseste aceeasi proteina transportoare CRM197 si aceeasi tehnica de conjugare. In plus, vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valente acopera 6 serotipuri pneumococice aditionale 1, 3, 5, 6A, 7F si 19A. In anul 2007, aceste serotipuri au fost identificate ca fiind raspunzatoare de majoritatea cazurilor de infectii invazive la copiii cu varste sub 5 ani.
Vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valente este indicat pentru imunizarea activă în scopul prevenirii bolilor invazive,a pneumoniei şi a otitei medii acute determinate de Streptococcus pneumoniae, la sugari şi la copii cu vârsta cuprinsă între 6 săptămâni şi 5 ani.
Schemele de imunizare recomandate difera in functie de varsta, astfel:

- Sugari cu vârsta cuprinsa între 6 săptămâni - 6 luni:
- Schema primară de vaccinare la sugar constă în trei doze, dintre care prima se administrează de obicei la vârsta de 2 luni, cu un interval de cel puţin 1 lună între doze. Prima doză poate fi administrată cel mai devreme, la vârsta de şase săptămâni. Administrarea celei de-a patra doze (de rapel) este recomandată la vârste cuprinse între 11 şi 15 luni.
- În mod alternativ, în cazul în care vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valente este administrat ca parte a unui program de imunizare de rutină pentru sugari, se poate administra o schemă de vaccinare constând din trei doze, fiecare a câte 0,5 ml. Prima doză poate fi administrată cel mai devreme la vârsta de 2 luni, iar cea de-a doua doză, 2 luni mai târziu. Administrarea unei a treia doze (de rapel) este recomandată la vârste cuprinse între 11 şi 15 luni
- Sugari cu vârsta cuprinsă între 7 şi 11 luni:
- Două doze a câte 0,5 ml, cu un interval de cel puţin 1 lună între doze. Administrarea unei a treia doze este recomandată în cel de-al doilea an de viaţă.
- Copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 23 luni
- Două doze a câte 0,5 ml, cu un interval de cel puţin 2 luni între doze.
- Copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani
- O singură doză, de 0,5 ml. La sugarii şi copiii la care s-a iniţiat schema de imunizare cu vaccin pneumococic conjugat se poate administra vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valente în orice moment al acestei scheme.

- Copii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 23 luni
- La copiii la care nu s-au administrat două doze de vaccin pneumococic conjugat cu 13 valente în cadrul seriei de vaccinare pentru sugari, trebuie să se utilizeze două doze de vaccin (cu un interval de cel puţin 2 luni între doze) pentru a completa schema de imunizare pentru cele şase serotipuri suplimentare.
- Copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani:
- O singură doză. Vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valente poate fi administrat împreună cu oricare dintre următoarele vaccinuri antigenice recomandate in cadrul schemei nationale de imunizare, indiferent de forma de prezentare (mono- sau polivalente). Studiile clinice au arătat că răspunsurile imune declanşate de vaccinurile administrate şi profilurile de siguranţă ale acestora nu au fost influenţate.
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate au fost reacţiile la locul de injectare, febra, iritabilitatea, scăderea apetitului alimentar şi creşterea şi/sau scăderea duratei de somn.
Conform programului de supraveghere serotipală în Europa, efectuat înainte de introducerea vaccinului pneumococic conjugat, se estimează că vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valente acoperă 73-100% (în funcţie de ţară) dintre serotipurile care determină boala pneumococică invazivă (BPI) la copiii cu vârsta sub 5 ani. La această grupă de vârstă, serotipurile 1, 3, 5, 6A,
7F şi 19A sunt responsabile pentru un procent cuprins între 15,6% şi 59,7% din cazurile de boală invazivă, în funcţie de ţară, perioada de timp studiată şi utilizarea vaccinului pneumococic conjugat.
In plus, se estimează că vaccinul pneumococic conjugat cu 13 valente acoperă peste 90% dintre serotipurile care cauzează infectii pneumococice rezistente la antibioterapie.

 Vaccin tetravalent

Antigene în componență: difteric, tetanic, pertussis acelular, poliomielitic trivalent inactivat.
Bolile împotriva cărora oferă protecție: difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită.
Vârstă recomandată: șase ani. 
Intervale minime între vaccinări: doza de rapel.
Cale de administrare: intramuscular.
Tip de ambalaj: suspensie injectabilă în seringă preumplută.
Recomandări pentru depozitare: a se păstra la frigider (2 grade – 8 grade Celsius). A nu se congela.

 Vaccinări de interes profesional

Se efectuează la personalul care, prin natura profesiei, este expus riscului de a contacta diverse boli (vaccinare anti-hepatitică B la personalul medical; vaccinare anti-leptospirotică, anti-carbunoasă, antirabică la personalul din zootehnie etc.). Unele din aceste vaccinări se efectuează în centre speciale.

 Vaccinări de interes regional

Sunt necesare pentru cei ce călătoresc în zone endemice pentru anumite boli: vaccinarea anti-amarilică (împotriva febrei galbene), anti-pestoasă (împotriva ciumei), antiholerică. Se efectuează în centre speciale.

 Vaccinări de necesitate

Se efectuează preventiv, post expunere (de ex. vaccinarea antirabică şi antitetanică, în cazul muşcăturilor de animale, pentru prevenirea rabiei şi tetanosului, vaccinarea antitetanică cu o doză de rapel, în cazul plăgilor tetanigene, vaccinarea antirujeolică a contacţilor de rujeolă, în primele 5 zile de la contact).

 Vaccinări efectuate în funcţie de sex

Din această categorie fac parte: vaccinarea obligatorie a gravidelor în luna a VIII-a, cu o doză de rapel anti-diftero-tetanic (în scopul imunizării pasive a fătului, anticorpii materni trecând în sângele fetal, unde persistă şi după naştere, aproximativ până la vârsta de 6 luni), şi vaccinarea anti-rubeolică selectivă a fetelor (în clasa a VII-a), în scopul reducerii incidenţei rubeolei congenitale.

 Vaccinări efectuate în situaţii epidemiologice speciale

Se efectuează acolo unde există risc de izbucniri epidemice: vaccinare anti-tifoidică, anti-dizenterică, anti-hepatită A (de ex. în regiunile unde s-au produs inundaţii).

 Vaccinări efectuate la grupele de risc

Vizează selectiv grupele de populaţie cu risc crescut pentru forme grave de boală şi deces (bolnavi cronici sau vârste extreme: copii şi bătrâni). În România, se încadrează în această categorie vaccinarea antigripală.